LISTA TORȚIONARILOR. Gardianul „dolce&gabbana” și povestea, la 50 de ani după, a lagărului comunist din Priprava, transformat acum în pensiunea „Ultima frontieră”

Închisoarea de la Periprava a fost locul de muncă al torționarului Ion Iosif Ficior. Acolo, într-un colt de Deltă, departe de orice control, Ficior a avut în anii `60 drept de viață și de moarte peste 3.000 de suflete, majoritatea deținuți politici. Am fost la Periprava unde, în cei 23 de ani de democrație, nicio instituție a statului nu a făcut o investigație serioasă până acum, când Institutul pentru Investigarea Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc și gândul au deschis dosarul torționarului Ficior.

La Periprava, testimonialele localnicilor vorbesc de gropi comune. Am găsit acolo și trei dintre colaboratorii lui Ficior, trei foști gardieni. Unul a povestit cu relaxare că decedau câte doi-trei deținuți pe săptămână și că erau îngropați tot așa, în aceeași groapă. Un alt adjutant al lui Ficior ne-a relatat că fostul torționar avea obiceiul să îi mai atingă pe deținuți cu bastonul. Al treilea spune arogant că deținuții politici aveau trai dulce în lagăr și că aveau până și televizoare în barăci.

Lagărul de la Periprava, denumit în actele oficiale „formațiunea” 0830, era situat pe grindul Letea, în Delta Dunării, la 30 de kilometri de punctul de vărsare al brațului Chilia în Marea Neagră. Periprava se află la 80 de kilometri de Tulcea. Un drum prin Deltă până la Periprava cu un catamaran Navrom, companie de stat, poate dura și cinci ore, cu o salupă de viteză, dar care costă foarte mult, durează o oră și jumătate.

VIDEO – CUM ARATĂ ACUM LAGĂRUL DIN DELTĂ

Lagărul de la Periprava este amplasat într-o zonă izolată pe un perimetru de cățiva kilometri pătrați; satul omonim este la 3 kilometri distanță, la 8 kilometri comuna C.A. Rosetti și la 10 kilometri satul Șfiștoca. Lagărul de la Periprava avea în perioada comunistă subcolonii precum Grind, Bac și Șfiștoca.

„Ultima Frontieră”

Acum în clădirea centrală a lagărului funcționează o pensiune deținută de un investitor spaniol, care este administrată de un francez și de un român. Pensiunea se numește „Ultima Frontieră” și printre pescarii profesioniști este cunoscută ca având cele mai bune locuri de pescuit la știucă.

Nu foarte mulți dintre clienții pensiunii știu că în clădirea acum renovată și pusă la punct a activat unul dintre cei mai zeloși torționari ai României comuniste, Ion Ficior. El a condus de aici închisoarea politică Periprava în perioada ’58- ’63. Astfel că nu e departe de adevăr să spui că acum poți, ca și client al pensiunii, să dormi în camera în care își odihnea oasele torționarul Ficior după ce făcea „instrucție” cu deținuții.

O simplă navigare pe Google Earth asupra perimetrului închisorii dezvăluie adevărata față a locului. Așezarea clădirilor, așezarea închisorii într-un loc izolat de unde, ca deținut, nu aveai nicio șansă să scapi, te duce cu gândul la un lagăr conceput și ridicat pentru a ține sub un control draconic miile de pușcăriași dintre care majoritatea închiși de comuniști în urma epurărilor politice pornite la începutul anilor ’50. Clădirea principală unde funcționează pensiunea este amplasată relativ în centrul lagărului. În partea de nord funcționau clădirile administrative și apartamentele ofițerilor.

FOTO: VEDERE DIN SATELIT A LAGĂRULUI

La penitenciar a existat chiar și o școală destinată copiilor gardienilor. Vizavi de centrul de comandă, în est, se aflau barăcile deținuților, cu patru dormitoare fiecare în care erau înghesuiți între 50 și 70 de persoane. Barăcile deținuților erau construcții precare din chirpici unde iarna domnea frigul crunt, iar vara căldura și umezeala extremă. În partea de sud a penitenciarului erau amplasate dormitoarele grănicerilor, dar și clădirile care adăposteau animalele fermei agricole care funcționa acolo.

Localnicii din Periprava cunosc în detaliu istoria închisorii comuniste. Își amintesc fără să clipească de torționarul Ficior. Din poveștile mamelor sau ale taților se desprind aceleași concluzii: deținuții erau maltratați, bătăile erau la ordinea zilei. La fel ca și supraviețuitorii lagărului cu care gândul a vorbit pe îndelete, și localnicii din Periprava vorbesc despre gropi comune în care deținuții erau aruncați.

Unul dintre funcționarii din primăria comunei C.A. Rosetti, care a analizat în detaliu certificatele de deces ale deținuților, spune că uneori cei care mureau erau îngropați în digurile pe care le construiau. „Am auzit că la Șfiștofca uneori erau îngropați în diguri. Cei mai în vârstă ne povesteau că ani de zile pe diguri se puteau vedea un fel de mormite”, a povestit funcționarul, care spune că nu are dovezi în acest sens. În perioda ’58-”63, cât penitenciarul a fost condus de Ion Ficior, la primăria din localitate au fost înregistrați 101 morți proveniți de la penitenciar. Majoritatea, aproximativ 80, erau deținuți politici.

Colțul deținuților morți din cimitirul lipovenilor

În cimitirul lipovenilor din Periprava, un perimetru de câteva sute de metri pătrați este defrișat de cruci. Cimitirul este înconjurat de un gard și are o poartă mare de lemn la intrare. Un colț al cimitirului nu are nicio cruce și niciun mormânt delimitat. În centru am găsit o bizară cruce de lemn, care însă nu are nicio plăcuță. Acest loc este indicat de localnici, de torționarul Ficior, dar și de colaboratorii săi, gardienii, ca fiind locul unde erau „depozitați” morții. Supraviețuitorii de la Periprava spun că este „groapa comună” a deținuților. Gardienii care au fost sub comanda lui Ficior recunosc cu jumătate de gură existența unui asemenea loc și a acelor practici barbare.

Portretul colaboratorilor torționarului Ficior

Mai reținuți în a povesti ororile comise în acea perioadă sunt gardienii lagărului. În C.A Rosetti și Periprava trăiesc trei foști gardieni care au muncit la penitenciarul comunist în perioada comandantului Ficior: Ion Mihalache (o coincidență de nume cu fostul lider țărănist), Ghrimschi Ignat și Radu Marin. Cei trei sunt pensionari, răsplătiți cu 1.500-1.900 de lei de statul român. Interviurile cu cei trei au decurs aproape similar, la început au negat vehement că deținuții politici erau bătuți și că mureau pe capete, ca apoi, puși în fața unor informații consistente, să recunoască puțin câte puțin din tratamentele inumane la care erau supuși cei denumiți generic „contra revoluționari”.

Ion Mihalache – 77 de ani, gardian la penitenciarul Periprava. A ajuns la lagărul de la Periprava în ”59, după ce a satisfăcut stagiul militar. A fost încadrat ca gardian. „Am lucrat la pază, mergeam cu deținuții la muncă. Îi supravegheam”, spune fostul gardian de la Periprava. Acum este un prosper pensionar în localitatea de baștină, adică Periprava. Pentru activitatea de la penitenciar este recomensat de stat cu o pensie de 1.900 lei. A ieșit la pensie în 1991 din sistemul penitenciar. O vreme a fost și poștaș în Periprava.

FOTO: Ion Mihalache – fost gardian la Periprava

Inițial fostul gardian a povestit că deținuții politici erau tratați bine. „Primeau pachete, o vedere. Cei care munceau primeau, care nu muncea nu primea. Până și pâine aveau uneori, chiar o aruncau”, spune Ion Mihalache. Recunoaște însă că uneori deținuții mai primeau și bătaie. „Poate mai făceau abuzuri cadrele. Poate un comandant. Erau unii deținuți mai recalcitranți. Regulamentul nu te lăsa să-i bați”, spune fostul gardian.

„Ce, în viața civilă nu moare lumea?”

Deținuții erau închiși în barăci rudimentare construite cu chirpici. Fiecare baracă avea patru dormitoare în care erau înghesuite câte 60-70 de persoane. Fostul gardian Mihalache spune că în total la Periprava, incluzând și celelalte subcolonii, lucrau cam 300-400 de angajați care supravegheau peste 3.000 de deținuți. Peste jumătate din ei erau deținuți politici.

Cu seninătate, fostul gardian spune că la Periprava se murea normal. „Poate mureau, unu, doi , trei pe săptămână. Se mai îmbolnăveau. Ce, în viața civilă nu moare lumea? Eu nu pot să justific de ce mureau”, explică Ion Mihalache.

În iarna dintre ”59 – ”60, la Grind, colonia unde a activat Mihalache, au decedat, potrivit unor documente oficiale, peste 40 de persoane. „Poate au fost 50 așa, dar cu tot cu Periprava centru”, admite fostul gardian.

Despre comandantul Ficior are numai cuvinte de laudă. „Era un om serios, cu ținută”, relatează fostul gardian Mihalache. Serios pentru fostul subaltern al torționarului Ficior înseamnă și că deținuții erau pedepsiți. „Ăia care nu își făceau treaba erau pedepsiți, erau băgați la arest. Care își făcea treaba primea toate drepturile”, spune Ion Mihalache.

Pus în fața mai multor testimoniale, fostul gardian își amintește că deținuții care nu își făceau norma la muncile agricole sau la tăiatul stufului erau pedepsiți. „Le făceai raport și apoi primeau carceră. Primeau două, trei sau cinci zile de arest”, iși amintește fostul gardian.

La fel ca deținuții politici care mai supraviețuiesc, Ion Mihalache spune că morții erau îngropați fără preot, fără cruci, câte doi trei în aceeași groapă. „Am văzut morții. Seara erau duși cu căruța și îngropați la Peripava, undeva lângă cimitir. Erau slabi, cum să arate după zece ani de penitenciar. Erau puși într-un coșciug de stuf, nu de papură. Făceau o groapă și, dacă erau doi-trei, îi puneau acolo”, relatează Mihalche. Întrebat dacă nu i se părea în neregulă că în fiecare săptămână erau îngropați doi sau trei deținuți politici și înhumați noaptea, gardianul Mihalache spune că „așa era atunci”. Deținuții politici morți erau îngropați de către deținuții de drept comun, povestește Mihalache. Fostul gardian nu neagă existența unor gropi comune. „Eu nu am văzut pentru că nu îi duceam eu. Morții erau duși de ăștia de drept comun”, spune Mihalache.

„Da” ce, era fratele meu să îmi pară rău? Eram obișnuit că se moare”

Morții, chiar dacă erau mulți, doi – trei pe săptămână, nu îl impresionau pe fostul gardian: „Da” ce, era fratele meu să îmi pară rău? Eram obișnuit că se moare. Era medic acolo și spunea că a murit de slăbiciune. Puteam eu să fac ceva? Trebuia să-l salvez eu, să-l duc la spital? Trebuia să-l cer de la comandant și să-l duc la spital (râde n.red)? Păi se poate așa ceva… „. Despre tratamentele aplicate deținuților politici, Mihalache spune că „a fost un regim corect, mai ales că erau deținuți”.

Fostul gardian își amintește că un deținut a fost ucis de militarii care păzeau perimetrul lagărului. Unul dintre deținuți a încercat să fugă. „Militarul în termen l-a văzut și a tras în el”, spune Mihalache.

Gardienilor le era interzis să discute cu deținuții. Despre cei închiși pe motive politice, comandantul penitenciarului, adică Ficior, le spunea că „sunt contra statului” . „Eram și noi pedepsiți dacă le dădeam tigări sau vreun ziar. La vremea aia credeam ce ne spun. Dar oricum, trebuia să facem ce ni se spune”, explică Mihalache. Despre deținuții de etnie maghiară, gardienilor le era transmis faptul că după revoltele din Ungaria, din ”56, în Ardeal maghiarii plănuiau să otrăvească apa românilor.

Mihalache spune că în jurul clădirii centrale, unde avea biroul comandantul Ficior, erau amenajate alei cu flori. „Era foarte frumos. Erau multe flori, mai ales pe lângă birouri”, spune Mihalache. Acesta a relatat că lui Ficior îi plăceau foarte mult trandafirii.

„Morții erau îngropați la Periprava, acolo, lângă cimitir. Aveau un loc separat”

Ghrimschi Ignat – gardian la Periprava, 82 de ani. A fost recrutat ca si gardian după ce a terminat armata. A fost încadrat ca sergent și a ieșit la pensie ca plutonier major. Spune că avea grijă de deținuți. „Ce făceam? Păi păzeam hoții de deținuți”, spune fostul gardian Ignat. Fostul gardian susține că deținuții ar fi avut o viață bună, că primeau mâncare destulă, programul de muncă era bun. După câteva minute, gardianul spune că totuși că în fiecare săptămână mureau câte unu sau doi. „Mai mureau, că erau distrofici sau că erau bătrâni. Oamenii mor, ce să mai zic. Mor oamenii. Morții erau îngropați la Periprava, acolo, lângă cimitir. Aveau un loc separat”, rememorează gardianul.

FOTO: Ghrimschi Ignat – gardian la Periprava

Despre comandantul Ficior își amintește că era un om mai dur. „Era mai aprig așa. Era ca și un comandant”, explică gardianul Ignat. Despre bătăile aplicate deținuților, acesta a povestit inițial că cei condamnați politic nu erau bătuți. „Nu aveai voie să îi bați. Minte fiecare, cum îi duce capul. Le era bine. Atunci toți erau fericiți (râde n.red.)”. Apoi încet, încet și-a adus aminte că de fapt comandantul le mai aplica câte o corecție. „Ficior îi mai atingea. Erau unii care mai făceau greșeli, ca să zic așa. Îi bătea cu bastonu”, că avea baston. Pe unii îi mai închidea la izolare, două zile, cinci zile sau șase zile. La carceră primeau mâncare mai la regim”, spune fostul gardian.

După jumătate de oră de interviu, când am insistat pe tratamentele aplicate deținuților și pe numărul de morți din penitenciar, fostul gardian a decis că nu mai are chef de vorbă. La final, după ce camera de filmat a fost împachetată, Ghrimschi Ignat ne-a înjurat printre dinți.

„Eu le dădeam filme. Primeau de trei ori pe zi de mâncare”

Radu Marin – gardian Periprava – 73 de ani. Radu Marin locuiește în Periprava, are 73 de ani și a activat ca gardian la lagărul condus de torționarul Ion Ficior. Acum pensionar, fostul gardian a refuzat să fie filmat. A povestit însă cu multă aroganță varianta sa a evenimentelor de la Periprava. „Eu eram la tehnic. Eu le dădeam filme. Primeau de trei ori pe zi de mâncare. Primeau 70 de grame de carne pe zi. Mergeau la muncă. Aveau televizoare inclusiv în baracă”, susține fostul gardian. Afirmă că deținuții erau foarte bine tratați. Susține că, deși a fost angajat la penitenciar în 1961, nu l-a prins în funcție pe torționarul Ficior. Datele oficiale arată că Ficior a condus penitenciarul Periprava din 1960 până în 1963.

FOTO: Radu Marin – gardian Periprava

Cât despre bătăile suportate de deținuți, de foame, de frig, de lipsa îngrijirilor medicale, fostul gardian comunist Marin spune că nu a văzut, nu a auzit și nu știe nimic. „Eu nu i-am bătut, eram la tehnic. Și ce, comandantu” din ordinu” cui făcea ce făcea? Din ordinul ălora care îs acuma la conducere” , a explicat fostul gardian.

Când l-am întrebat de morți, Ion Marin a devenit irascibil. „Păi, ală care murea, veneai dumneata și-l îngropai în curte la tine? Ce mă luați cu din astea? Da” ce știam eu de morți? Păi ce, aici au fost 7 milioane de deținuți, nu 3.000 cum ziceți”, spune Marin.

Despre foștii colegi gardieni spune că erau niște hoțomani. „Domnu” Mihalache spune numai prostii. Când pleca acasă, mai lua ceva, adică mai fura”, spune Ion Marin. A povestit că morții erau tratați cu respect, că erau înmormântați în coșciuge, cu cruci, cu preoți. Când l-am întrebat de ce mureau deținuții, a răspuns în felul următor: „Păi mureau de moarte. Ce să știu eu de ce mureau? Deținuții politici nu munceau greu, doar prășeau fasolea. Nu au făcut nimic la diguri. Da…. Aveau muncă grea (râde n.red.)”.

Fostul gardian spune că viața la lagăr a fost bună pentru el, pentru că statul i-a dat casă, haine. În plus, la fiecare an muncit, statul îi calcula sașe luni în plus la pensie. La 55 de ani s-a pensionat, astfel că din 1995 este pensionar.

Istoricul închisorii de la Periprava

Formațiunea 0830 Periprava era așezată pe grindul Letea, în Delta Dunării, la 30 de km de vărsarea brațului Chilia în Marea Neagră. Izolată de apele Dunării, Periprava avea cel mai apropiat vecin la 3 km, satul omonim, apoi la 8 km satul C.A. Rosetti și la 10 km satul Sfiștofca. Colonia de muncă Periprava a fost înființată ca unitate independentă pe 1 iulie 1957, prin ordinul MAI nr. 2394.

FOTO: Foste clădiri administrative ale lagărului

Anterior acestui an, colonia a funcționat ca punct de lucru și secție a penitenciarului Chilia Veche. Formațiunea Periprava avea două secții exterioare: Grind și Saivane. Deținuții din această colonie de muncă au fost folosiți la munci precum: construirea digului, defrișarea stufului, desțelenirea terenului din zonă, creșterea animalelor într-o fermă zootehnică, aflată în subordinea unității, dar și la construcția unei șosele cu o lungime de 2,5 km care urma să reducă izolarea coloniei.

La Periprava au fost încarcerați între 1957 – 1964 deținuți de drept comun cu pedepse de până la 25 de ani, condamnați politici și internați administrativ. Numărul deținuților închiși în această formațiune variază în funcție de an și de transferurile de la o colonie la alta. În august 1957, Periprava avea un efectiv 2.040 de deținuți, iar în mai 1959, acesta era de 1.800. (sursă: Andrei Muraru (coord.), Dicționarul penitenciarelor din România comunistă (1945-1967), Editura Polirom, Iași, 2008)

În 1962 numărul deținuților din colonie era de 3.255, dintre aceștia 709 erau internați administrativ, 1.800 condamnați „contrarevoluționari”, 746 condamnați drept comun. Conform altor surse la Periprava au fost închiși între 1 august 1957 – 30 decembrie 1957 peste 5.000 de deținuți.